Caiaceală în Delta tomnatică
Recunosc, îmi place să-mi țin mintea în priză!
Pentru asta mă pun cât pot de des în fața unor experiențe noi, căci atunci încep neuronii să-și ascută privirea, să-și ciulească urechile și să zumzăie încântați de noutatea problemelor ce le apar spre rezolvare.
Fiind consecvent propriilor principii, acum două săptămâni m-am pus în fața unei situații cât se poate de noi: m-am dat cu caiacul prin Delta Dunării!
Cum adică, îndrug brașoave? Am mai fost cu caiacul prin Deltă iar dovezile sunt chiar pe blogul meu ACOLO sau DINCOLO?
Trebuie să recunosc că ai dreptate! E adevărat că m-am dat cu caiacele AdventureTime pe apele Deltei și nu o dată.
Doar că n-am mai făcut-o niciodată toamna!
Și în nicio tură de până acum n-am avut vreo experiență cum a fost cea din…
Totuși să pun carul înaintea boilor și mai bine o iau cu…
Începutul
Desigur că lansarea la apă a caiacelor marchează începutul unei ture. Totuși trebuie să ajungi cumva până la lansare. De data asta drumul de cu noaptea-n cap mi-a oferit niște momente demne de imortalizat:
.
.
Cum mai sus mi-ai arătat cu dovezi c-am mai fost în Deltă cu caiacul, atunci știi că locul predilect pentru lansarea la apă e la Murighiol.
Ca la oricare tură cu caiacele de până acum, nici aici n-am putut ocoli întrebarea:
“Unde mama zmeilor o să înghesuim toate bagajele?”
Tot ca de obicei, operațiunile de tras-împins și înghesuit-bumbăcit ne-au demonstrat că minunatele caiace sunt mult mai încăpătoare decât par!
Pentru că printre noi erau și amatori de aventură fără experiență într-ale caiacelii, dom’ profesor Cosma a venit din cancelarie cu catalogul… pardon, cu materialul didactic (padela), și-a început lecția:
După ceva timp și explicații, eforturile pedagogice cosmești au părut să dea rezultatele scontate. Când toată lumea a dat aprobator din cap, am purces neîntârziat la etapa următoare.
După cum se vede, lansarea noastră la apă a îmbogățit semnificativ paleta de culori a debarcaderului de la Murighiol.
Vremea era perfectă pentru caiaceală: nici prea frig, nici prea cald, cu un vânticel care adia în dorul lelii. Odată lansați la apă cu toții, am văzut cum ni se înfingeau padelele-n undele Dunării cu un entuziasm zburdalnic.
Dar n-a trecut mult până când îndepărtatele promisiuni de la cursul de caiac al lui Cosma au devenit foarte apropiate. Ba chiar de-a dreptul intime!
Cum care promisiuni?
Mai privește o dată fotografia în care e imortalizat Cosma prins în febra explicațiilor. Nu ți se pare că cerul e plin de promisiuni… întunecate?
Am sperat noi că poate nu ni se adresează, că poate ne ocolesc, dar până la urmă am ajuns…
Prin furtună
Ți-aduci aminte că spuneam la început că-mi place să mă pun în fața unor experiențe noi cât pot de des?
Ei bine, furtuna asta chiar a fost o experiență nouă pentru mine.
Am mai avut parte de câțiva stropi AICI, de ceva mai mulți ACOLO, dar în niciuna dintre celelalte caiaceli n-am mai avut parte de așa ceva.
Vântul s-a întețit brusc iar cerul s-a înnegrit deodată deasupra noastră:
Ploaia a început cumva timid dar când a dat peste caiaciştii simpatici, a început să socializeze bătând o darabană deasă pe plasticul caiacelor, pe nailonul fustelor de caiac și al hainelor noastre impermeabile. Vântul a venit din față să ne arunce înverșunat în ochi picăturile încăpățânate de ploaie. Mai mult decât atât, cum ridicam padela, cum îi prindea suprafața cu toată forța și-o împingea înapoi, vâjâind la noi să ne întoarcem.
Toți am căutat să ne facem cât mai mici, ca să oferim stihiilor o suprafață cât mai redusă de care să se agațe.
Dar nu ne-am dat bătuți, iar renunțarea n-a fost nicio clipă printre gândurile noastre.
Când ne confruntăm cu orice situație sau cu vreo problemă, cel mai important este cum o interiorizăm și cum alegem să-i răspundem, așa-i?
Iar Mădălina știe perfect asta:
În viață e important să zâmbim cât de mult, mai ales în condiții vitrege. Pentru că e molipsitor, zâmbetul nostru elimină întotdeauna încruntarea problemelor și le face mai ușor de rezolvat.
Era foarte amuzant de privit fețele turiștilor din bărcile cu motor care treceau pe lângă noi. Înghesuiți sub acoperișul ambarcațiunilor, făceau niște ochi cât cepele când ne vedeau sub potop cu zâmbetul pe buze. Iar când le mai făceam și cu mâna, se apropiau periculos de tare de un stop cardiac! 😀
Oare ei nu știau că ce nu te doboară, te face mai puternic?
Iar cele mai tari au fost Ramona și Oana, care-au înfruntat cu maxim succes natura dezlănțuită fără să fi avut vreo experiență anterioară cu caiacul!
Au rezistat eroic iar noi ne-am luat după ele!
Dar cu vântul și cu ploaia din față am făcut vreo trei kilometri în vreo două ore. Asta ne-a cam stricat fengshui-ul orarului, iar Mădălina a simțit nevoia să ia măsuri:
Umire maximă pentru noi…
… dar pe Cosma l-a umflat…
Auzi, să se dedea Mădălina la așa mambo-jambo! Cine-ar fi crezut? 😀
Totuși se pare că n-o cunoaște pe Mădă așa bine pe cât ar vrea, că atmosfera s-a încărcat imediat cu un zumzet energetic iar rezultatele n-au întârziat să apară:
.
Padelând pe vreme bună
Chiar dacă Mădălina n-a reușit să risipească complet norii, după ce-a îmblânzit vântul și ploaia am început să avem un alt spor la caiaceală.
După câteva padele am văzut cu ochii noștri ce pot face stihiile când sunt supărate rău de tot:
Nu păreau scufundate chiar de furtuna prin care doar ce trecusem noi, da’ mai știi? Că apa din ele părea destul de proaspătă…
După ce le-am compătimit, ne-am văzut mai departe de drumul nostru…
… care ne-a oferit și alte întâlniri:
Când a văzut că pasele magice ale Mădălinei n-au convins chiar toți norii, Cosma a încercat o altă abordare:
Desigur că tot cerul a căscat gura de uimire când l-a văzut cu așa mușchi pe el și ne-a lăsat în boii noștri. Vezi cum se feresc norii negri de Cosma mușchiulosul? 😀
Așa am putut părăsi liniștiți “asfaltul” canalelor principale și s-o luăm pe simpaticele “denivelări” ale canalelor mai mici.
Iar dacă aici ne-a mai întrebat vântul de sănătate, mai spre seară s-a dus să vâjâie pe la alte urechi:
Pe o apă ca asta întotdeauna am impresia că exist în dublu exemplar, în două lumi diferite, despărțite doar de oglinda perfectă a apei. Cele două “eu”-ri ale mele doar aici au ocazia să se cunoască îndeaproape… până când vreo pasăre, vreo insectă sau vreo lovitură de padelă “crapă” oglinda apelor și îndepărtează cele două lumi cât ai clipi…
N-am avut timp să filosofez mai mult de atât, c-am ajuns la locul de campare, unde ne-am pus cu toții pe instalat corturile printre copaci…
.
.
… și ne-am schimbat rapid în haine uscate și călduroase.
Iar după o zi plină de vânt și de ploaie, ce poate fi mai frumos decât să…
.
… te încălzești în jurul unui foc de lemne, în timp ce se pregătește o înnebunitoare varză la ceaun?
I-am mulțumit Mădălinei și lui Cosma, ne-am lins degetele și am mai stat la povești și la ascultat muzică încă ceva vreme. Iar pentru că mie-mi place tare să mă privesc cu focul ochi în ochi, am fost printre ultimii care s-au retras la cort și-am dormit lemn până…
Dimineața
Care dimineață ne-a întâmpinat cu ochii împăienjeniți de ceață:
Și cum era fost foarte sensibilă, când a dat cu ochii de…
… au podidit-o lacrimile de atâta frumusețe matinală:
.
Și iar a mai venit ceața și s-a uitat curioasă cum ne creșteam nivelul energiei pentru caiaceala ce urma:
Si au venit și alți curioși :
.
Dar ăștia erau (surpriză) pe interes! Deși… nu-mi explic cum de-au venit ei la noi doi, în condițiile în care la câțiva metri mai încolo era majoritatea găștii, cu mai multă mâncare. Or fi simțit că ne plac pisicile?! 🙂
După ce ne-am făcut cu toții plinul, bipezi și patrupezi laolaltă, ne-am lansat la apa:
Iar pentru că în ziua precedentă Cosma a văzut ce elevi deștepți a avut la clasa de caiaceală, ne-a pus la încercare precizia manevrelor.
Cuvântul de ordine?
Linie!
.
Așa-i că ne-a reușit o linie perfectă? 😀
Ei, ne-a ieșit cât de perfectă am putut s-o facem în timpul avut la dispoziție, până să apară factorii perturbatori.
De unde până să ieșim noi pe canal nu mișca nimic, dintr-o dată a crescut traficul pe acolo mai ceva ca pe șoselele din București:
Am rupt formația…
…și ne-am îndreptat spre…
O zi perfectă de caiaceală
Care zi s-a dat peste cap să ne șteargă din memorie încercările din ziua precedentă.
Soarele ne privea drăgăstos iar apa era o oglindă…
… cu o perfecțiune tulburată doar de caiacele și padelele noastre:
După ce-am ieșit la lărgimea lacurilor, a venit și-un vânticel timid să ne țină companie și-a încrețit apa cât să nu credem că plutim imponderabili prin văzduh:
.
Și-am avut parte de parfum și frumusețe …
… de grația locuitorilor vazduhului…
… și de un spirit jucăuș, foarte dornic de companie:
La un moment dat, caiaceala nostră a devenit dintr-o dată… verde!
Nu că n-am mai fi avut verde până atunci sau că n-am fi padelat eco, strângându-ne gunoaiele de fiecare dată!
Dar cum altfel să povestesc despre ce-i mai jos?
Din fericire era și apă sub stratul verde..
… și-am reușit să ne ducem cu toții caiacele la liman, chiar dacă nițel mai greu:
.
Ca să descoperim apoi că acea verde caiaceală de pe canal nu era chiar o excepție singulară. Avea și pereche pe lac:
.
.
De la covorul verde am trecut la…
Ți se pare că seamănă cu arcele unei catedrale? Atunci suntem doi! 🙂
Sub acestă boltă ne-am conectat cu toții la spiritualitatea verde și recunosc că eu m-am simțit acolo mai aproape de Divinitate decât în multe alte locuri dedicate.
La capătul arcelor verzi ale catedralei Deltei, am ajuns…
Pe domeniul lui nea Grigore
Care domeniu ne-a întâmpinat plin de promisiuni:
Și m-am uitat cu atenție să văd dacă respectivele promisiuni aveau vreo legătură cu realitatea sau erau doar niște vorbe-n vânt.
Rezultatul cercetărilor?
.
Și ne-a pus nea Grigore papilele pe jar într-un mare fel când a început operațiunea de transformare a materiei prime de mai sus:
.
.
Cât am pălăvrăgit, am râs și-am glumit până aici…
…și ce liniște profundă a coborât peste noi atunci când am privit în ochi peștele ce înota în ciorbă, pe cel prăjit și pe cel marinat din farfurii, pregătit cu mare artă de nea Grigore!
Eu sunt un mare fan al peștelui, indiferent de forma sub care mi se prezintă în farfurie. Îl caut peste tot unde ajung iar peștele proaspăt pus în opera de nea Grigore e în topul topurilor!
După ce ne-am ghiftuit cu toții, ne-am rostogolit până aici…
… și ne-am recăpătat ca prin minune glasurile!
Seara nu putea să ne prindă altfel decât în tovărășia prietenului nostru cu suflet cald…
…și iar ne-am întins la povești și râsete până târziu în noapte.
La un moment dat o chemare nedesluşită m-a făcut să mă extrag din gașca veselă. Ceva mai departe de foc, lângă corturi, liniștea m-a cuprins languros în brațele-i diafane, catifeaua nopții m-a învăluit grijulie iar stelele au început să-mi povestească despre infinitul depărtărilor…
Când am simțit cum mi se împăienjenesc ochii, m-am retras spre vastele-mi apartamente. Cortul mai că m-a certat că-i tulbur somnul dar m-a primit cu brațele deschise când m-a recunoscut și a avut grijă să nu fiu tulburat până la…
Spectacolul de dimineață
Eu nu-s deloc matinal și-n mod normal nu m-aș fi dat dus de pe salteaua cea primitoare. Dar ceva mi-a dat ghes să ies afară din cort și bine a făcut.
Așa am fost primul și singurul de prin zonă care-am dat binețe astrului diurn…
.
… și împreună cu caiacele am admirat spectacolul de lumină și culoare pe care l-a pus la cale împreună cu norii:
.
Și cine a făcut ochi mai târziu s-a lăsat îmbrățișat de căldura soarelui…
.. poate ca să alunge și ultimele amintiri despre frigul și umezeala primei zile.
Pe principiul “nici o masă fără pește“, m-am servit și la micul dejun cu pește rămas din ziua precedentă. Și acum îmi plouă-n gură când îmi aduc aminte! 😀
Odată “bateriile” încărcate, am făcut cu toții țuști în caiace, ca să ne bucurăm padelând de frumusețea zilei:
.
.
Și-am mai văzut încă o dată cum toamna, ca și mine, are o slăbiciune pentru galben:
.
Sunt convins că toamnei i-ar fi plăcut să picteze suprafețe mult mai mari în culoarea noastră preferată dar probabil că nu-i venise încă toată comanda de la magazinul anotimpurilor. Dar mai are timp să se desfășoare artistic, așa-i? 🙂
Spre finalul turei am dat peste unii care au insistat cu cerul și pământul să nu plecăm așa repede…
… și aproape ne-au convins.
Dar cum călătorului îi șade bine cu drumul, am luat-o spre casele noastre, nu înainte să promitem solemn că ne vom întoarce!
La final
Cum spuneam și la începutul acestui articol, e adevărat c-am fost de mai multe ori în Deltă cu caiacul iar fiecare experiență a fost diferită de celelalte.
Chiar dacă am mai trecut prin unele zone, Delta mi-a arătat de fiecare dată altă față. Au fost mai multe ocazii în care n-am recunoscut deloc locurile deși Cosma susținea c-am mai fost pe acolo împreună. Apa era altfel, vegetația era diferită, lumina se schimbase… Iar asta face parte din farmecul Deltei.
Iar tura asta a venit și cu noutatea ploii torențiale, cu deliciile de la nea Grigore și cu apetisantele culori ale toamnei.
După ce trag linie, constat că și asta a fost o frumoasă și minunată experiență marca AdventureTime, ca și toate celelalte, de altfel.
Dacă ți-a plăcut ce-ai văzut până aici, eu îți recomand călduros o asemenea experiență!
Călătorii fabuloase îți doresc! 🙂