96f303a7fed95ba2b369d7b9aaeed0d9

Iarna cu caiacele in Delta Dunarii ( traseu nou cu plecare din Sulina) 1-4 Decembrie 2022

490.00 lei

Ne gândisem inițial, la o tură extremă in deltă: „iarna cu caiacul”! Adresată celor care nu se tem de neprevăzut și care știu că cele mai grele încercări, aduc și cele mai mari satisfacții. Noi am fost în fiecare an în deltă, iarna. Am petrecut chiar Crăciunul și revelionul in caiac, atunci când toți credeau că cea mai mare plăcere e să stai la căldurică cu sarmalele in față și cu fața în show-urile penibile de la televizor.

Momentele au fost incomparabile cu orice altă ieșire de peste an, oricât de frumoasă ar fi fost! Te simți rege peste întreaga natură cufundată într o liniște incremenită, abisală, străpunsă din când în când, doar de țipăt de păsări rare, care vin aici numai iarna, animând peisajul mut. Ne am putut auzi gânduri de care nu am fost niciodată conștienți în zgomotul cotidianului. Este un cadru în care poți imersa, sondând propriile adâncimi, cum numai pe crestele inaccesibile piciorului de turist, ale munților înalți, se mai putea face odată! Aici, pe suprafața întinsă și lucioasă a oglinzilor de ochiuri, pe alocuri înghețate, nu mai ai unde te ascunde! Totul se reflectă! Dispar tertipuri, pretexte, autoindulgențele, iluziile dulcege, autojustificările călduțe și consolatoare, în spatele cărora ne furăm singuri căciula și ne îngăduim amăgiri. Totul iese la vedere. Poate fi dureros, dar eminamente eliberator!

In urma propriilor experiențe și încurajați de pescari, care au declarat unanim că cel mai frumos anotimp în deltă este iarna, ne am decis să vă propunem și vouă, anul acesta, să veniți cu noi. Ne adresăm celor care au încredere în balamalele lor și nu împart vremea în „vreme bună” și „vreme rea” sau „vreme de stat în casă” . Din punctul nostru de vedere, așa ceva nu există, ci este o găselniță a omului nou, comod, care-și petrece timpul mai mult în interioare, considerând exteriorul ostil, dacă nu-i conferă confortul temperaturii programate prin telecomandă și care de ceva timp încoace, simte că trebuie să se apere de vânt, de ploaie și chiar de soare, toate acestea devenind lucruri nefirești pentru pielea subțiată de birou.

Dar parcă și natura le îngăduie și devine mai blândă, doar, doar or ieși dintre ziduri, astfel că ceea ce am considerat inițial, o ieșire extremă, iarna, ar putea fi o ieșire blândă, de toamnă prelungită!

AdventureTime pune la dispozitie costume de neopre + sosete de neopren. Acest echipament este specific activitatii si este conceput pentru protectie termica.

____UNDE ? Delta Dunarii

____CAND ? 1-4 Decembrie 2022

____CATE LOCURI SUNT ? 16

____Numar minim de participanti ? 8

Venim cu energie nouă în ” Noua energie”. Totul va fi nou nouț. Vom avea o cu totul alta viziune a Deltei ( la propriu), căci o vom explora din caiace, ii vom simți pulsul din cu totul alt unghi.

Ne asteapta aventuri in zone noi ale Deltei si aici vorbim de poarta estica a Deltei Dunarii, mai clar Orasul Sulina si zona Deltei care inconjoara acest mic orasel de pe apa. De aici vom explora si vom urmari indeaproape locurile minunate ale acestui tinut plin de poveste. Vom explora acest taram, pe indelete, usurel, fara graba, pentru a simti cu adevarat frumusetea locului.

Delta este un adevarat spectacol, al canalelor nesfarsite, al lacurilor pline de pasari, al vietii in general, este un loc de poveste cu povesti.

Iata ocazia sa te apropii de natura intr-un mod deosebit!

Cosma este fost sportiv de performanta la caiac (7 ani ) si practicant de caiac whitewater la nivel de profesionist si este super de gasca ! El ne va insoti si va avea grija sa ne invete cum sa ne comportam in caiace, astfel incat sa fie totul o placere si sa fim in siguranta )

Un pic mai jos gasesti fotografiile din turele trecute (asta ca sa iti poti face o imagine despre cat este de frumos):

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2506136083025236&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2750593681912807&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2844291939209647&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2691338984504944&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2603213046650872&type=3

Iarna este perioada rațelor și a gâștelor: rața catifelată, rața cu ciuf, rața mică, gârlița mare și mică sau chiar gâsca cu gât roșu – o specie aflată pe cale de dispariție, întâlnită în țara noastră doar în perioada noiembrie-martie. Putem admira, de asemenea, răpitoarele ce urmăresc stolurile de rațe și gâște: codalbi, acvile țipătoare sau ereți de stuf. Și, deși am putea crede că toți pelicanii pleacă pe timpul iernii, adevărul este că o bună parte a pelicanilor creți rămân aici, iar iarna este perioada cea mai bună în care pot fi observați. Acum este și perioada în care își îmbracă “penajul de nuntă”, masculii având penele crețe foarte numeroase și lungi, iar coloritul ciocului și al gușii este foarte accentuat.

____CE FACEM ?

Joi dimineata plecam din Bucuresti in jurul orei 6:00 cu directia spre Tulcea. Ajunsi la Tulcea aruncam tot calabalacul in barca de transfer si pornim spre Sulina. Transferul Tulcea-Sulina dureaza aproximativ 1ora si 30 de minute. La Sulina instalam corturile in campingul AdventureTime, ne odihnim, vizitam orasul la pas, mancam ceva specialitati din zona, vizitam la pas plaja Sulina.

Atentie!!!

Ora de imbarcare din Tulcea pentru toti participantii turei este 11:00. Fara intarzieri!

Va puteti organiza si singuri cu transportul pe apa, dar rugamintea noastra este sa ne anuntati si sa nu ajungeti mai tarziu de ora 14:00 in campingul AdventureTime din Sulina.

Va putem ajuta cu transportul dus-intors cu plecare din Bucuresti pentru 7 persoane inscrise, cu plecare de joi dimineata, ora 6:00. Costul transportului este de 70 lei/persoana.

Transportul se va face cu masinile personale, dar daca cineva nu are masina, ne poate contacta si putem gasi locuri in masinile celorlalti participanti

Camping-ul AdventureTime este dotat cu toalete, curent electric si dusuri cu apa calda.

Locatia pentru imbarcarea din Tulcea si locatia campingului din Sulina vor fi transmite fiecarui participant printr-un mesaj imediat dupa inscriere.

Vineri in jurul orei 11:00, pregatim caiacele, facem instrucatjul si intram pe apa

Plecam pe apa direct din fata campingului si vom admira in ansamblu orasul Sulina direct din ‘’yahturile’’ noastre ). Ne vom calma mintea si ne vom detasa de tot ce ne-a distras atentia de la NOI, in tot acest timp, incercand sa ne reconectam cu energia naturii. Avem ocazia sa admiram diversitatea faunei locale, pasari, testoase, pesti, broscute in toata splendoarea lor.

Punctul terminus al acestui traseu este Golful Musura, insumand un traseu cu un total de 10km. Traseul este sub forma de circuit.

Ajunsi inapoi In camping servim o ciorba de peste gatita autentic de un localnic. Dupa masa, liber de voie. Putem merge sa vizitam la pas imprejurimile si orasul Sulina. La intoarcere ne petrecem seara In jurul focului, cantand si contempland.

– Dificultatea traseului : usor – mediu.

– Distanta : 10km

Sambata dimineata, ne trezim bine dispusi in mijlocul naturii, plini de energie si cu bateriile incarcate,pregatiti de inca o zi de explorat Delta din caiace. Dupa ce mancam, bem cafeluta, strangem tot echipamentul de camping si pornim catre o noua AVENTURA

De data asta luam cu noi in caiace tot echipamentul de camping pentru ca urmeaza sa campam la malul marii, intr-un loc departe de civilizatie, intr-un loc stiut doar de noi.

Traseul ne intampina cu peisaje incantatoare, canale pline de viata, de pasari si de o stare placuta de contemplare a tot ce ni se arata in fata ochilor. Admiram peisajele, socializam, ne bucuram de PREZENT si de linistea Deltei Dunarii.

Seara, pe malul marii dupa ce instalam tabara, aprindem focul, gatim la ceaun, povestim, cantam si ne imprietenim daca inca nu s-a intamplat asta

– Dificultatea traseului: usor-mediu

-Distanta: 20km

Duminica dimineata ne trezim in sunetul ambiental al Marii (de ce nu la rasarit), ne incarcam si memoram cele mai frumoase experiente din aceasta tura. Aventura continua si pornim vaslind agale spre frumusetile lacului Rosulet si ale canalului Busurca. Ajungem inapoi in camping In jurul orei 14:00.

Urmand ca la 16:30 sa ne imbarcam si sa pornim spre Tulcea. Ne imbratisam, ne pupacim si asteptam cu drag revederea intr-o noua AVENTURA.

– Dificultatea traseului: mediu

-Distanta: 15km

La acesta tura de caiace, pot participa persoane cu varsta minima de 7 ani (insotiti de cel putin un parinte).

Nu este necesara experienta anterioara de vaslire

____ECHIPAMENT RECOMANDAT:

-ochelari de soare

-crema cu protectie solara

-spray pentru tantari

-pantaloni lungi si scurti

-jacketa de ploaie

-palarie de soare

-un polar pt seara la cort

-lanterna/frontala

-tacamuri si vesela

-cort

-sac de dormit

-izopren

-mancare pentru dimineata si la pranz (asta daca alegeti cina gatita de noi)

-apa (minim 2 litri/zi)

Echipamentul recomandat va fi detaliat printr-un mesaj la momentul inscrierii.

CAT COSTA?

…si ce este inclus in pret:

Costul excursiei este de 490lei/persoana.

Daca vii insotit de minim 2 prieteni, costul se reduce la 440lei/persoana.

– 1 tura GRATIS de antrenament pe un lac din Bucuresti (tura este organizata doar pentru pariticipantii acestei ture si data exacta va fi anuntata in prealabil. Tura se organizeaza doar daca se inscriu minim 10 participanti)

– costul campingului de joi si vineri seara

– permis de acces in rezervatia Delta Dunarii

– panou solar pentru incarcarea telefoanelor/aparat foto.

– mini-aragarz (primus) + butelie pentru gatire

– ghizi specializati in sporturi nautice

– Pavilion daca se anunta vreme cu precipitatii

– Caiace comode (sit in – expeditie) de 1 loc sau de 2 locuri

– Padele performante

– Veste de salvare foarte ergonomice

– fustite pentru caiac ( se pun in jurul taliei si se ataseaza la caiac, in felul asta te protejeaza de apa, vant si ofera protectie termica.

– transportul caiacelor pana in Delta

– Poze si filme cu aparat foto din sfera profesionala si drona DJI.

– O atmosfera de gasca cum nu mai gasesti in alte parti (asa ne-au spus aventurierii)

____ Costuri transfer pe apa:

– Costul transferului cu barca rapida Tulcea – Sulina si retur, nu este inclus in pretul evenimentului. Costul transferului este de 180lei/persoana dus-intors.

– -pentru cine vrea sa se organizeze individual cu transportul pe apa, puteti ajunge si cu pasagerele clasice de la Navrom (mare atentie ca trebuie sa va imbarcati in barca semi-rapida care pleaca la 10:00, in caz contrar daca va ganditi sa luati nava clasica care pleca la 13:30, ajungeti prea tarziu in camping si pierdeti traseul din prima zi). https://www.navromdelta.ro/program-si-preturi/

Atentie!!!

Ora de imbarcare din Tulcea pentru toti participanti turei este 11:00. Fara intarzieri!

Va puteti organiza si singuri cu transportul pe apa, dar rugamintea noastra este sa ne anuntati si sa nu ajungeti mai tarziu de ora 14:00 in campingul AdventureTime din Sulina.

____OPTIONALE :

Atentie!!!

–Punem spre inchiriere 14 costume de neopren + sosete de neopren cost 100lei pentru toata perioada.

–Va putem ajuta cu transportul dus-intors cu plecare din Bucuresti pentru 7 persoane inscrise, cu plecare de vineri dimineata, ora 6:00. Costul transportului este de 70 lei. Transportul se realizeaza doar daca se ocupa toate cele 7 locuri.

-Transportul se va face cu masinile personale, dar daca cineva nu are masina, ne poate contacta si putem gasi locuri in masinile celorlalti participanti.

– Mancare gatita la ceaun :

Vrei sa mananci cina gatita la ceaun (sambata seara) pe malul Marii in mijlocul salbaticiei? Madalina gateste extraordinar si merita din plin ! Masa va costa 70lei/persoana.

-Ciorba de peste si peste prajit gatita autentic vineri seara de localnici = 70lei/persoana

– N-ai cort sau echipament cu care sa campezi ? Ti le punem noi la dispozitie :

cort 50lei/persoana pentru toata perioada

sac de dormit 30lei pentru toata perioada

izopren 15lei pentru toata perioada

ATENTIE!!!

Rezervarea ferma se face prin achitarea unui avans de minim 50% in contul nostru bancar. Detaliile necesare organizarii le veti primi ulterior printr-un mesaj sau email.

In functie de nivelul apei, vreme si vegetatie pe canale, traseu poate suferii mici modificari.

Important!!!

Un procent din costul evenimentul achitat de voi prin inscrierea la aceste ture va fi redirectionat catre #Asociatia Caiacul Pentru toti.

ASOCIATIA ”Caiacul Pentru Toti” vine in sprijinul persoanelor defavorizate, celor cu dizabilități dar mai ales copiilor din aceasta categorie, cu evenimente specifice, precum tabere de caiac, tabere-camping (cu reguli de supraviețuire și organizare, aprinderea focului și pregătirea mesei în natură, redescoperirea și respectarea naturii, socializare-terapie, în alt cadru decât cel instituționalizat sau cunoscut), cursuri de inițierea copiilor în sporturi nautice (WhiteWater, Stand Up Paddle, caiac de tura, tehnici de vaslire, tehnici de salvare etc.); tabere de ecologizare în Delta Dunarii, pe lacuri, pe râuri si pe mare. Ca niște adevărați aventurieri vor putea intra în pielea lui Tom Sawyer si Huckleberry Finn doar cu ajutorul vostru.

Daca vreti sa sustineti aceasta initiativa si separat prin donarea de bani, o puteti face direct in contul asosiatiei :

Nume: Asociatia Caiacul Pentru Toti

IBAN: RO46INGB0000999911389629

Redirectionand cei 3,5%, contribui la dezvoltarea sporturile nautice in randul copiilor din zonele defavorizate

Poti completa formularul intr-un minut accesand link-ul urmator: https://formular230.ro/asociatia-caiacul-pentru-toti

#AsociataCaiaculPentruToti

___ORGANIZATORI :

Cosma

[email protected]

0784258058

  • Recenzii 0 Recenzii
    0/5
  • Stil Vacanta Tip Vacanta
    Aventura de Weekend, Caiac Camping, Descopera lumea din caiace, Ture Ghidate
  • Nivel dificultate Mediu
    4/8
  • Marimea grupului Grup mediu
    16
Aventura Date confirmate Status Aventura Status Aventura Pret Exclude drum Pret Include drum  
1 decembrie 2022 - 4 decembrie 2022
N/A
490.00 lei
N/A