Povesti traite din caiace in Delta Dunarii :)

Am trecut prin atatea peripetii in tura asta, incat nici nu stim de unde sa incepem. Hai sa o luam totusi cu inceputul! Inca de la plecare, masina plina ochi de echipamente, zdrente, caiace si tot calabalacul de campanie dupa noi (cam jumatate de casa), ca ne intrebam daca o sa mai plece de pe loc. Cu toate astea, iata-ne ajunsi!

Ziua 1: Prima dimineata in Delta incepe cu o mobilizare sora cu militaria. Indesam in caiace cam tot ce avem nevoie sau mai bine zis, cam tot ce credem ca avem nevoie si dupa un scurt instructaj, reusim sa fim in grafic cu lansarea la apa. Ceea ce ne-a permis in prima faza, sa vaslim agale, relaxat, contemplativ, traind linistea si admirand peisajele aproape ireale. Intrand apoi pe canalele inguste, am fost cat se poate de aproape in salbaticia Deltei, altfel incaccesibila. Masa de pranz ne prinde la intrarea pe un canal si incercam sa profitam la maxim de aceasta pauzaaaaaaaa! :). Desi cu burtile pline, gandul nostru era tot la Ceaunul promis a fi pregatit pe seara. Asta ne-a motivat sa dam bice pana la locul de campare, iar ajunsi acolo, sa montam in doi timpi si trei miscari pavilionul, pentru a ne feri fundurile de TANTARII fericiti (ca a venit marfa proaspata), sa cautam lemne de foc intr-o mare viteza si sa o imboldim pe Madalina sa se apuce de celebra ei tocanita (daca nu ai mancat inca din mancarea gatita de Madalina, nici n-ai idee ce-ai pierdut!). Ghiftuiti si noi si tantarii, care au plecat la culcare in cele din urma, stam in jurul focului si experimentam sunete shamanice, fiecare in legea lui, care mai de care chinuid cate un instrument neconventional, ca bolurile tibetane, tilincile fin sculptate in lemn, toba din piele de oaie, didgeridoo (teava de canalizare din pvc) etc., toate acompaniate de vibratii guturale si alte instrumente de percutie improvizate ingenios ad hoc. Asa am reusit sa alungam nu doar tantarii rataciti, ci si spiritele rele :), dar si pe unii dintre noi J.

Ziua 2: Dimineata incepe chill, cu o cafeluta facuta de Marius, leneveala la soare, pentru bronz si revitalizare, cateva tachinari pe tema “serii dansante” si toata lumea e din nou zambareata si pusa pe saga, fara sa anticipeze ce avea sa ne aduca ziua in curs. Ne apucam apoi, mai fara tragere, asa, de impachetat bagajele si intr-un tarziu, dar nu atat de tarziu, toata lumea era pe cai. Fiecare cu calul lui si cativa altii, impartind cate doi un cal – mare proba de compatibilitate! Veselie nevoie mare, pana la intrarea pe un lac ce trebuia musai traversat, pentru a ne atinge obiectivul final – marea cea mare! Aici ni s-a curmat brusc veselia, luandu-i locul concentrarea pentru unii si morcovul pentru altii. Ne asteptau vanturi puternice din toate directiile, si la prora si la pupa, dar mai ales la prora si ca urmare, valuri indracite! Saltau caiacele mai ceva ca la rodeo. Si cunoscuta fiind formula, greutate mare+valuri mari+vant in freza+experienta putina (desi inima multa)=baie sigura, inevitabilul s-a produs! Toti cei trei cu proba de compatibilitate si anume toate trei caiacele duble, au gustat din experienta directa cu apa. Echipajul cel mai temerar (Izabela+Caludiu=love) a reusit sa se redreseze repede, incalecand vajnic caiacul, calarind indraznet valul si imblanzind cu talent stimele apelor. Apoi…. p’aci ti-e drumul! Cu pieptul in fata si spatele drept, mai uniti, mai increzatori in ei si in echipa, mai sudati, mai a-sudati si deja mai experimentati, au continuat ca niste invingatori, murati ce-i drept. Celelalte echipaje, (nu dam nume) s-au luptat si ele din rasputeri cu urgia apelor. Si da-i si lupta si da-i si lupta, pana cand s-au trezit pe mal…. tractati de o barca cu motor. Acolo, au incins de ciuda, “o gura” (zic ei!) din visinata magica a lui Bogdan, au sacrificat cate-o conserva, ca sa mai induplece vantul la blandete si au asteptat. Se pare ca a fost pe plac vantului ofranda, caci s-a mai potolit. Trecem cu chiu cu vai, taras-grabis, mai pe burta, mai calare, primul lac, dar marea incercare abia acum urma sa vina. Urmatorul lac, dublu ca dimensiune fata de primul, tocmai se arata. Deja epuizati la gandul ca urmeaza sa fie valuri si mai mari, visam ascuns la calea’ntoarsa. Dar n-am apucat sa disperam prea tare ca l-am si trecut. Pe langa mal, la adapostul stufului, cu vant mai domol (pe semene, libatiile si jerta baietilor au fost de foarte bun augur ), mai rodati, mai atenti, mai concentrati, i-am venit de hac si astuia, de data asta si fara incidente! Asa ne-a mai venit inima acasa si… dupa cateva canale salbatic-intortocheate – care au solicitat manevre de piloti de curse, mult calm, cooperare, prietenie si solidaritate, dar si cu toate simturile la maxim, coplesite in acelasi timp, de frumusetea florei prosper infaunata, de irizatiile cerului reverberate pe luciul apei si de parfumurile suave de peste tot din aer – tasnim din Delta Dunarii, fix in Marea Neagra, fix la apus de soare, fix ca Alice in Tara Minunilor! Cu ceaunul direct pe foc, in care bolborosea varza cu ciolan afumat a la Madalina; cu visinata lui Bogdan, care dupa asemenea zi, a capatat virtuti “si mai magice”; cu Whisky-ul care cinstea ziua de nastere a lui Claudiu (si botezul lui in acelasi timp); cu hazul, care intre timp a pierdut orice urma de necaz… toti in jurul focului… povestindu-ne cat mai tare Aventura; cu baia apoteotica in marea fosforescenta (datorita bioluminiscentei-fenomenul pe care marea il cunoaste in august); cu o luna rosie imensa si multe altele… credeti ca a meritat?

Ziua 3: In dimineata cu numarul 3, suntem treziti de cativa stropi de ploaie, care bateau de cort si nu intelegeam de unde vin, pentru ca prognoza nu anuntase nimic. Dar cine-i mai crede pe astia de la meteo?! Ploaia cum vine asa si trece! Dar nu asta era problema, ci ca batea vantul destul de tare si ne gandeam sa nu trecem prin ce am trecut cu o zi inainte. Cu inima cat puricele si regrete ca lasam marea in urma, ne punem pe vaslit tacuti, spre lac. Siiii, nu ca n-am fi meritat surpriza – lacul era oglinda! Nu degeaba se spune ca viata ii rasplateste pe cei curajosi. Ziua de fapt se anunta superba, cu cativa nori si pe alocuri soare, dar toate sub o temperatura BELEAAA! Totusi destul de obositi spre finaul zilei, vaslim cu incetinitorul, spre fantomaticul Caraorman de unde trebuie sa mai luam cate una alta – mofturi. Bineinteles ca AVENTURA trebuie sa fie la maxim si voarba aia, DE TOTI BANII! Asa ca ne prinde intunericul pe traseu si suntem nevoiti sa vaslim cca 1h, doar sub felinarele cerului, unii si cu cate o frontala depasita de situatie, altii. Slava aceluiasi cer, ca nu sunt asa palide ca in oras… mai cu sclipirile de deasupra noastra, mai cu reflexele argintate de sub noi, ne-am descurcat. Dar rasu’- plansu’, desi am clacat de o mie de ori unii, ne-am resemnat de o mie de ori altii, cu totii am inteles ca dupa ce crezi ca ai ajuns la limita limitelor fizice si psihce, resurse nebanuite iti stau la dispozitie. Eroinele zilei: Ela si Ludmila! Odata ajunsi la locul de campare, ne-a revenit ca prin farmec moralul si cheful de gluma, fiind cu totii infratiti in acelasi spirit, mai ales de sticla de palinca a lui Bogdan, cunoscut si ca “Detinatorul cheilor licorilor magice”. Stransi in jurul focului cinsteam, incurajand-o pe Madalina cu ceaunul ei la fel de magic, care si de data asta s-a intrecut pe sine. Unde te uitai, numai magie! Si uite-asa ne-am incins si la foc si la povesti, mai cu bere, mai cu chin, “ne-am ras” fiecare de celalalt si asta doar ca nu ne puteam vedea pe noi, am tocat marunt cate in luna si in stele, atat in cer cat si pe pamant, dar mai ales pe apa. Apoi un somn de voie binemeritat! Cei mai fara antrenament intr’ale aburilor etilici, au capitulat, ramanand cei mai putin “obositi”… sa-i deranjeze…

Ziua 4: Acum, la lumina zilei, vedem canalul pe care am inaintat cu atata greutate noaptea trecuta. Ceea ce parea ostil in vraja intunericului – capcane, crocodili si alti monstri inversunati – s-a dovedit a fi cu totul altceva. Iata-ne glisand acum printre specii curioase de nuferi albi si galbeni, pitici si uriasi (inofensivi de altfel!), insotiti de alai de frunzaraie acvatica si flori tomnatice – asa-zisele guri inclestate, care ne smuceau padela din mana. Feeric! Mai antrenati cu fiecare zi, am devenit mult mai rezistenti la toate tipurile de efort. Nu ni se mai parea greu. Iar Delta ni se revela si mai frumoasa. Ori ca se apropia incheierea experientei…. Dar minunea a durat trei zile, curand am fost intampinati de reperele civilizatiei, “ca sa nu uitam de unde am plecat”: fum, mult zgomot, egoism, indolenta, chicoteli stridente si alte ale oamenilor… lucruri pe care le cam uitasem in inima deltei, fiindca ne obisnuisem cu linistea, tulburata doar de falfait de aripi, cu aerul curat si parfumat de floare, cu grija pentru celalalt, cu mainile intinse pentru a traversa copacii rasturnati ce obturau calea si dragul de a imparti totul. Veneam din alta lume, asa ca ne-a izbit tare si ne-a trezit felul cum zecile de barci cu motor ne-au ignorant, nefiind dispuse sa imparta canalul cu suratele lor, mai mici si mai vulnerabile: caiacele. Bine-am revenit in civilizatie! Dar mai bogati in experiente, mai rabdatori, mai cuminti, mai intelepti, mai prieteni, mai aproape de noi insine si de ceilalti, afland lucruri pe care nu le banuiam, descoperindu-ne puteri pe care nu le ghiceam, mai toleranti, mai intariti, mai veseli, mai impacati, epuizati, dar fericiti! Va invitam sa retraiti din momentele imortalizate in imagini. Mana sus cine a dormit trei zile!

Un comentariu pentru “Povesti traite din caiace in Delta Dunarii :)

Lasa comentariul

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

× Scrie-ne rapid aici :)