49571764_548188565591238_757841327202238464_n

Jurnal de caiac – Exploram Romania din caiace

Frumusețea cu mersul în natură, este ca de fiecare dată se transforma într-o aventură.
Este posibil ca imaginea să conţină: cer, în aer liber şi natură
Orice ieșire este marcată de neprevăzut. Acolo nu mai poți controla nimic. Nu ți rămâne decât sa aștepți sa vezi ce se întâmplă, cu adrenalina in gât, mereu generată de necunoscut și sa participi cu bucurie, sa fii deschis și sa primești.
Este posibil ca imaginea să conţină: nor, cer, ocean, în aer liber, natură şi apă
Totul este o surpriza! De la tovarășii de călătorie – la început străini și la sfârșit prieteni, până la răspunsul naturii la prezența noastră acolo. Așa am pornit și noi, pe ape in jos, pana la vărsare.
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, cer, în aer liber şi natură
Unii mai timizi, alții mai începători, unii mai cuminți, alții mai nerăbdători… Grea misiune pentru Cosma să i păstoreasca pe toți! Noroc ca stă bine la răbdare, dar mai ales la viteză, probabil datorită caiacului turbo și unor motorașe în brațe, bine ascunse. Altfel nu mi explic. Nici nu visam ce avea sa urmeze. În prima zi am alunecat pe Dunăre până’n mare și am prins unul dintre cele mai frumoase apusuri pe apă. Apoi am inspirat cu nesaț dulceața care plutea în aerul Deltei, emanata de stuf și sălcii. A urmat mirajul insulei Sacalin, pe care am admirat-o de la distanță și în tăcere, pt a nu-i tulbura ritmurile. Noroc cu zoom-urile optice! Popoare de pelicani, berze, egrete, lebede, chire de mare și câte și mai câte sute de specii rare, dar cine le mai cunoaste(!?), ne urmăreau la rândul lor curioase. „Ce sa fie animalutele astea colorate? Păsări, pești? Mare ciudățenie!”, șușoteau indignate între ele, in timp ce caiacele alunecau ușor, doar purtate de vânt. Nici nu respiram, nici nu clipeam, ca să nu cumva sa se simtă jignite și să-și ia zborul. Știți ca sunt sensibile! Dar nici nu ne am terminat bine de mirat ca ne-am izbit vizual de… „corabia bântuită a piraților”, cum își dădeau cu părerea copiii nazdravani din tură. Acasă am aflat ca este epava remorcherului Tuzla, care a eșuat în 1983, din cauza nisipurilor mișcătoare și a faptului ca insula se rotește de la est la vest. Nouă ne a dat fiori și ne a incitat la speculații și povești, dar deși a făcut ceva mizerie în mirifica arie protejată, cu scurgerile sale de petrol, păsările și-au însușit-o și au transformat-o in cuib.
Este posibil ca imaginea să conţină: cer şi în aer liber
Îngândurati și dezamăgiți de multe alte dâre lăsate în urmă de om, într un loc care ar fi trebuit sa fie imaculat, am plecat pe mare. Am mai strâns noi din ele, in saci, dar din păcate, spațiul în caiac e limitat. N-a durat însă mult pleoștirea, că ni s-a ridicat instant moralul la vederea delfinilor, care se apropiau în salturi, cercetându-ne și ei foarte curioși. A urmat spectacolul cailor sălbatici care se scăldau în mare chiar lângă noi și fără sa se sinchisească de prezența noastră. Ne am simțit flatați și integrați! Am avut și fiori pe șira spinării de la urletele apocaliptice ale șacalilor, care amenințau cirezile de vite rătăcitoare, după asfințit. Am avut parte de toate reprezentațiile naturii, în teatrul de vară: răsărit și apus din aceeași mare;
Este posibil ca imaginea să conţină: cer, ocean, în aer liber, natură şi apă
halou fascinant în jurul soarelui, fulgere, tunete, nori grei și întunecați, ploaie de jur împrejur, dar nu și pe noi(!), apoi un feeric curcubeu – un perfect arc de cerc, trasat parcă de o baghetă extrem de talentată; stele căzătoare pe cer, alte stele fosforescente în apă – animaluțe luminescente, care formau cerul lor, certificând ca „ce e sus e și jos!”. Am fost niște spectatori fericiți! Am fost răsplătiți pe deplin pentru curajul și efortul nostru, de a fi ieșit în afara limitelor confortului de acasă, de a ne fi lăsat deoparte tabieturile și ritualurile zilnice, care ne conferă starea de călduț, comod și siguranță, pentru nou, nesigur și neprevăzut… Felicitari si multumiri celor mai TARI AVENTURIERI ai anului 🙂 Catalin Andrei , Cosmin Zaza , Francesca Ella , Adi Adm , Silviu Ciupitu , Luminita Toader , Constantin , Ovidiu , Victor Constantin , Marius Ionut Iovan , Larisa , Bracea Madalina , Cosma Catalin Viziteaza www.adventuretime.ro #AdventureTimeRo #CaiacRomania #VaslimImpreuna #ExploramRomaniaDinCaiace
Va lasam cu mare drag sa priviti fotografiile din minunata noastra calatorie 🙂
Adaugă fotografii

Lasa comentariul

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.