Recunosc, îmi place apa!
De mic mi-a plăcut, atât de tare încât abia așteptam zilele în care să merg cu băieții pe Siret, să facem baie. Iar când i-am văzut pe unii cum înoată, am știut că trebuie să învăț și eu. Ceea ce am și făcut, de unul singur.
La fel s-a întâmplat și atunci când i-am văzut pe unii că se dau cu caiacul: am știut că trebuie să încerc și eu!
Iar acum trei ani când am pus pentru prima dată piciorul în caiac a fost dragoste la prima… caiaceală! 😀

De atunci și până acum am fost în multe ture și am padelat sute de kilometri. Totuși nu știu cum de s-a întâmplat, că majoritatea acestor ieșiri cu caiacul au avut legătură cu Dunărea sau marea.

Și nu, nu mă plâng, căci fiecare dintre aceste ture a fost superbă în felul ei. Ce vreau să zic e că până anul ăsta n-am avut ocazia să admir frumusețea impunătoare a munților padelând pe lacurile de la poalele lor…
Dar cum orice are un început, nu cu multă vreme în urmă am răspuns chemării auzite dinspre Făgăraș și, împreună cu AdventureTime am luat-o…

Pentru că “cine se scoală de dimineață, departe ajunge“, într-o zi de sâmbătă m-am urcat pe la 5. 30 dimineața cu ochii împăienjeniți de somn în mașina cu caiace dornice de aventură.
Dar oricât m-aș fi certat cu somnul, la un moment dat ochii mi s-au făcut mari și au început să clipească mai rar.
Motivul?

Nu știu la tine cum e, dar un asemenea spectacol pe cer îmi alungă întotdeauna orice gând despre pat și dormit! 🙂
După ce-am admirat acest răsărit pe autostradă, n-a mai durat mult până am intrat pe partea dinspre Argeș a Transfăgărășanului, care ne-a răsfățat și el ochii:

.

La barajul Vidraru era lume puhoi și mașini la fel. Pare-se că statul forțat în casă cauzat de pandemie a crescut exponențial dorința românilor de a căuta frumusețile patriei!
Lucru minunat și lăudabil, mai ales că ne-am făcut că nu vedem mașinile parcate alandala de care aproape că n-am putut trece cu remorca de caiace… Dar dacă am trăi într-o țară ideală cu oameni perfecți, ne-am plictisi groaznic, așa-i? 😀
Important e că am reușit… până la urmă! Iar după alți câțiva kilometri am ieșit de pe asfalt pe un drum de pietriș și macadam care șerpuia răcoros și sexy printr-o pădure falnică de brad.
Și ne-am bucurat de acest drum mai mult decât am fi crezut, adică vreo trei sferturi de oră, că atât ne-a luat să parcurgem cei șapte kilometri cu denivelări și gropi până la locul de lansare.

Îți plac acele căsuțe?
Ei bine, i-au plăcut și lui Cosma suficient de mult încât să vrea să stăm acolo. A sunat cu vreo lună înainte să facă rezervare și, ca niciodată până atunci… n-a găsit nimic liber!
Dacă inițial ne-a încercat o părere de rău, când am ajuns acolo și-am văzut cât de aglomerat era…

.

… și-am fost nevoiți și să ascultăm muzici care saturau aerul cu dușmani, haur și maximă jale, statul la cort a devenit dintr-o dată cea mai bună opțiune. 😀
După operațiunea de aliniere a caiacelor…

… a urmat operațiunea de burdușire:

Unele au terminat mai repede ca alții și când au dat cu ochii de…

… au vrut să fie sigure că vor face față:

Ca și-n alte ture, am fost profund uimit de câte bagaje pot intra într-un caiac!
Și tot ca-n alte ture, Cosma a executat grațios partea de dădăceală a caiaciștilor abia ieșiți din găoace…

… în timp ce cei cu ștate vechi se umflau în pene pe lângă mal:

După ședința de grup, dădăceala a continuat și cu sesiuni “unul la unul” chiar înainte de lansare:

Odată ce această operațiune a fost executată pentru toată lumea, am început pe îndelete explorarea…

Munții și-au dat seama imediat că am venit acolo ca să schimbăm aerul de București și ne-au întâmpinat cu un vânt din față, să fie siguri c-o să reușim.
Desigur că vântul a venit și cu valuri…

.

… care ne-au făcut să dansăm nițel cu caiacele, admirați la scenă deschisă de brazii de pe maluri.
Vântul și cu valurile ne-au cerut o concentrare mai… concentrată doar vreo câteva sute de metri, că n-a durat mult până am ajuns într-o zonă în care domnul Eol n-a mai avut multe de spus.
Acolo ne-am dat frâu liber admirației pentru semeția cerului și maiestuozitatea munților…

… mândria brazilor…

… liniile aspre ale stâncilor…

… turcoazul infinit al apelor lacului…

… și delicatețea florilor:

Am tras adânc aer în piept să mă îmbăt cu aromele tari ale înălțimilor… Am simțit puterea molcomă a muntelui, a apelor și m-am simțit extrem de privilegiat pentru acele momente de grație.
Și fiecare dintre noi s-a bucurat în felul propriu:

Iar dacă tot am ajuns aici, ia spune-mi, vezi cumva vreun caiac care-i altfel decât celelalte?
Dacă l-ai reperat, să știi că e caiacul propriu și personal al lui Vali, despre care unii cunoscători au făcut diverse comentarii. Și nici Vali nu s-a putut abține să ne demonstreze ce poate face el cu respectivul caiac și nu putem noi într-ale noastre:

Spune drept, te-ai gândit vreodată c-o să se inventeze caiacul-SUP?! 😀
Cum una duce la alta, nici Cosma nu s-a putut lăsa mai prejos și-a ținut morțiș să ne demonstreze că și el poate sta în picioare:

Doar că… el stă-n picioare pe caiac sau…?
Varianta corectă e bineînțeles “sau”! 😀

.

Uite așa și-a înfipt el steagul (mă rog, padela, că steag n-avea) și-a luat în stăpânire, umflându-se în pene, insulița de pe Vidraru.
De ce n-a mai făcut-o până acum?
Pentru că a fost prima tură în care apele au fost atât de mari încât să ajungă până în vârful stâncii care altfel se ridică golașă la câțiva metri deasupra apei…
Iar dacă te întrebi ce s-a întâmplat cu caiacul lui Cosma, uite și răspunsul:

Când a văzut că nu mai e băgat în seamă, s-a supărat săracul caiac, s-a dus să exploreze în legea lui și l-a transformat pe Cosma în naufragiat. Mi s-a făcut așa o milă de el că m-am dus la caiac să-l îmbunez și să-i cer iertare pentru Cosma, care a avut un moment de rătăcire și n-a știut ce face…
Până la urmă totul s-a terminat cu bine și cei doi au reluat prietenia și colaborarea! 😀
Și ne-am continuat explorarea admirativă până n-am mai putut:

După ce-am obținut dovada prezenței acolo…

… și-am fost cât pe ce să mănânc niște alune “natur”…

… ne-am dus în căutarea locului în care să ne așezăm corturile, avându-l tot pe Cosma la înaintare:

N-a durat prea mult până l-am găsit și toată lumea s-a îndreptat vertiginos spre…

Având în vedere porțiunile plate săpate organizat  în panta cu verdeață, era evident că locul se obișnuise cu corturile de multă vreme.
Ca să-l obișnuim și cu ale noastre, n-am stat prea mult pe gânduri până să trecem la treabă:

Odată operațiunea încheiată, am luat la admirat pe îndelete împrejurimile:

.

E, cum e să fii parte a acestui peisaj de poveste? 🙂
Iar pentru că apele lacului se unduiau prea sexy, desigur că nu le-am lăsat singure și ne-am bucurat de îmbrățișările lor răcoroase:

Chiar dacă prin preajmă nu era niciun hotel de 5 stele, asta n-a însemnat că nu ne-am bucurat de condiții neașteptate de superlux:

Ia zi-mi, câtă lume se poate lăuda că are o asemenea priveliște când stă pe budă?! 😀
Cum seara se insinua tot mai mult către corturile noastre, am început să luăm măsuri:

Iar Mădălina ne-a exemplificat încă o dată toate etapele pregătirii unei mâncări de la care să te lingi pe degete:

.

Desigur că toți ne-am strâns în jurul focului și al ceaunului.

Bineînțeles că s-a lăsat cu povești, glume și râsete până târziu în noapte și ne-am hăhăit cu atâta poftă că până și luna a ieșit curioasă să vadă despre ce-i vorba:

Până la urmă mai toți ne-am retras prin vastele noastre corturi, mai puțin Mădă și cu Cosma care au avut o experiență aproape mistică când au ieșit cu caiacele pe lac ca să însoțească un prieten călugăr care a dorit să facă o baie în puterea nopții…
Asta da experiență!
Desigur că eu am dormit lemn până…

Când m-am trezit, am fost întâmpinat de culorile răsăritului care se jucau voioase cu norii și cu apa:

Am stat câteva minute studiind cu încântare fiecare detaliu… și mi-au picat ochii pe Cosma, care cu siguranță a rămas fără apă cândva când se spăla pe dinți și nu voia să repete experiența:

N-a durat mult până s-a aruncat cu totul în apă și au mai fost și alții care i-au urmat exemplul (inclusiv eu):

Nici amatorii de ambarcațiuni nu s-au lăsat mai prejos. Vecinii noștri au fost cei mai harnici…

… iar Vali s-a simțit obligat să ne apere onoarea și a avut și incredibila șansă să-l “salveze” pe Cosma:

Nu știu cum a făcut, dar a corupt-o și pe Patricia la transformarea caiacului în SUP:

Doar că una e să stai la soare și alta e să fii în umbră! Dar există soluții și pentru egalizarea acestei diferențe:

Și până s-a-ncălzit Patricia, numai bine am fost și noi gata pentru…

Am pornit către baraj cu entuziasm maxim…

… pe care vântul care ne sufla încăpățânat din față ni l-a erodat puțin câte puțin.
Dar nu ne-am lăsat, că doar entuziasmul nostru era mai mare decât puterea vântului! Și oricum nu ne dăm bătuți așa ușor!
Răsplata n-a întârziat să apară, sub forma unor imagini de poveste:

.

Și-am avut parte și de un bonus spectaculos:

E cascada Călugărița care ne-a cântat o muzică cu multe clase peste cea auzită în ziua dinainte, la căsuțe.
Pentru că nu-mi dau seama dacă-ți dai seama din imaginea de mai sus cât de mare e, iată-o și cu niște puncte de referință:

.

Este c-a meritat vizita? 🙂
Dacă la venit am avut vântul din față, desigur că la plecare a fost din spate iar padelatul până la locul de plecare către casă a devenit o plăcere.

Și-am povestit pe drum cu atâta entuziasm despre aventura noastră că la un moment dat am fost întrebați timid de pe marginea șoselei dacă mai avem locuri:

Cel puțin asta cred eu c-a fost ideea. Oricum, oricâte locuri am fi avut, niciunul n-ar fi putut acomoda atâta gabarit…

Și nu pot să închei povestea despre aventura noastră pe Vidraru fără o mențiune specială:

A fost colega noastră de tură care ne-a arătat de la început că noi doar ne lăudăm că ne place apa.
Din prima clipă în care a văzut lacul, s-a aruncat în el cât ai clipi:

Pe mal nu cred c-a fost vreo secundă în care să nu fie cu bățul în gură, ori aducându-l din apă, ori privind cu dorință în ochii stăpânului așteptând să fie aruncat. Iar când se și întâmpla asta…

.

… sărea cu o așa plăcere nebună în apă de ziceam că-i cel puțin rudă primară cu vreun delfin, ceva.
De mersul cu caiacul ce să mai zic? Parcă se născuse într-unul! 😀

Avem locuri incredibil de frumoase la noi în țară și putem să ne bucurăm de ele fără prea mari eforturi.
N-a fost prima oară când am admirat splendorile pe care le oferă munții Făgăraș și lacul Vidraru, dar a fost prima dată când le-am văzut din perspectiva oferită de caiac.
După căldura ticsită a Bucureștiului, răcoarea muntelui a fost foarte bine venită iar gașca de oameni mișto cu care am fost au făcut ca aventura să se desfășoare în note foarte vesele.
A meritat această ieșire?
Fiecare clipă!
Dacă vrei și tu să experimentezi o aventură cu caiacul intră pe calendarul AdventureTime și vezi ce eveniment îți face cu ochiul.