Caiace cu tatuaje prin Delta Dunării
Atât de asemănători și totuși atât de diferiți!
La exterior asemănările copleșesc fără drept de apel diferențele: două urechi, doi ochi, un nas, o gură, două mâini, două picioare… cu toții le avem!
Dar la interior, e cu totul altă poveste: rotițele ni se învârt câteodată atât de diferit, încât parcă suntem de pe planete diferite.
Cum suna titlul acelei cărți? “Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus“?
Dar sunt convins că n-ai nevoie de carte și poți confirma din experiența personală că sexul opus este câteodată (de multe ori? în majoritatea cazurilor? 😀 ) complet de neînțeles, așa-i?
Partea cea mai tare e că apropiații cu aceleași caracteristici anatomice te înțeleg perfect! Și uite așa îți dai seama ce bine ți-ar prinde o ieșire unisex.
Astfel de gânduri (sau altele!) ne-au adunat pe toți cei de mai jos într-o zi cu soare la Murighiol:
Ia uită-te la noi: 27 de flăcăi vajnici, unul și unul, adunați de entuziasm ca să vânturăm cu caiacul apele Dunării timp de patru zile.
Cum orice aventură are niște etape clare, am început și noi cu începutul:
Pregătirile de plecare
Care pregătiri au debutat cu ingredientul esențial al succesului: o pauză! 😀
Dar a fost o pauză binemeritată după efortul pe care l-am depus înghesuind prin toate cotloanele caiacelor, toate cele necesare pentru patru zile de aventură .
Iar dacă crezi că am spus “efort” la mișto, privește nițel imaginea de mai jos:
Crezi că a fost ușor de găsit o soluție pentru transportul acestui monstru? Chiar dacă râd oamenii din poză, nu e râsul lor, să știi! 😀
Cum ce începe se mai și termină, așa s-a întâmplat și cu pauza.
Iar după ce “bobocii” într-ale caiacelii au fost ochi și urechi la dom’ profesor Cosma, am făcut pe rând cunoștință cu undele Dunării:
Pentru că era destul de cald afară, unii au simțit o nevoie imperioasă să se dez-încingă chiar de la plecare:
Pe ape
După ce ne-am desprins cu toții de mal, am cam luat în stăpânire apele Dunării…
… și nu mult după plecarea de la Murighiol, am fost martorii unei minuni:
Îți mai aduci aminte de la orele de religie cum Isus a mers pe ape?
Uită-te și la ei! Chiar dacă nu-s cu tălpile deasupra apei, cei din imaginea de mai sus sunt cu siguranță sânge din sângele Mântuitorului! 😀
Și ce spuneam de succese și de pauze?
Nici n-am ieșit bine de pe canalul dinspre Murighiol și i-am dat succesului… încă o pauză!
Desigur că am avut grijă să respectăm cu sfințenie măsurile de protecție impuse de COVID:
Cel mai bine e să fii în siguranță, așa-i? 😀
Iar dacă-am început așa, tot la fel am și continuat:
.
.
La una dintre aceste opriri am dat peste cineva așa de încântat de ideea mersului cu caiacul, că s-a lipit instantaneu de unul dintre noi:
Dar cum locurile din caiace corespundeau perfect cu numărul amatorilor de caiaceală, am fost nevoiți să convingem (cu puțină sare) entuziasta lipitoare că tura noastră nu e deloc pentru ea:
Și da, toată lumea a supraviețuit! 🙂
Toate pauzele pe care le-am făcut au avut un motiv, dar la unele motivul a fost mai evident decât la altele:
Hmm, oare e unul si același cu colegul care a vrut să se răcorească chiar de la plecare?! 😀
Și e adevărat că ne-am tot oprit dar am și padelat!
Câteodată am fost așa de cuprinși de entuziasm, că am văzut cum canalele Dunării seamănă cu străzile din București în timpul orelor de vârf:
Oare ceaunul ăla mare și buclucaș să fi avut o parte de vină?
Chiar dacă padelatul ni s-a mai încurcat pe alocuri, ne-a și dus prin niște locuri speciale, pentru bucuria ochilor și încântarea sufletului.
Ia privește imaginea de mai jos:
Așa-i că această catedrală verde rivalizează cu oricare operă arhitecturală care a ieșit vreodată din mintea și mâinile omului?
Într-un asemenea loc construit cu atâta iubire de Mama Natură e foarte posibil să fii mai aproape de Divinitate decât în multe alte locuri care-i sunt dedicate…
Iar atunci când mergi undeva într-un grup, există și un câștig de necontestat. E ca în bancul ăla cu “Știi care-i avantajul sexului în grup? Că poți să lipsești!”
Așa-i și la mersul cu grupul într-o tură de caiace: când ai chef de companie stai la grămadă, dar dacă vrei te poți bucura și de un timp petrecut cu tine și gândurile tale:
Așa m-am bucurat netulburat de farmecul canalelor înguste înrămate de stuf, de oglinda perfectă a apei în momentele fără vânt, de neîncetata sporovăială a viețuitoarelor, de mângâierea razelor zburdalnice ale soarelui și chiar de privirea melancolică a Lunii:
.
.
Delicatețea grațioasă a creațiilor Deltei m-a încântat încă o dată, ca la fiecare întâlnire, de altfel:
.
.
Și cum galbenul e culoarea mea favorită, n-aveam cum să ratez ocazia unor fotografii asortate florilor:
Cum apusul marchează mai întotdeauna sfârșitul zilei, noi am avut grijă să nu întârziem prea mult pe ape ca să nu ne sperie baubaul din întuneric.
Prima din cele trei nopți de stat la cort în Deltă am petrecut-o la…
Crișan
După o zi de padelat pe căldură, când am văzut “luminița” locului de campare, nu mai știam cum să facem să ieșim mai repede la mal:
Într-un timp record au ajuns toate caiacele noastre sub umbra binevenită a copacilor și-n doi timpi și trei mișcări a apărut de nicăieri o mică așezare de corturi:
Odată încheiată operațiunea de “achiziții imobiliare“, fiecare a trecut pe modul de relaxare, după aptitudini și preferințe:
.
În timp ce eu mă delectam cu o operă de artă în culori îndrăznețe…
… câțiva dintre băieți s-au pus pe treabă:
Cu viziunea binelui comun, au încins ceaunul buclucaș:
.
Tema serii: fasole cu afumătură!
Cum o asemenea temă nu se face cât ai pocni din degete și pentru că trebuia să avem grijă de rezervele noastre de energie, am dat-o pe aperitive: ceai de hamei cumpărat din abundență de la un magazin local și suc fermentat de struguri din rezervele băieților.
Nu pot să-ți descriu cu exactitate senzația pe care-am avut-o acolo, pe malul Dunării, cuprins din exterior de căldură focului și din interior de căldura “ceaiului” dar e ceva ce vreau să experimentez cât de des am ocazia. Fiind numai flăcăi unul și unul, fără vreun element care să impună cenzură, glumele și caterinca (cu perdea sau fără) s-au ținut lanț.
Până la urmă, sub supravegherea pricepută a lui Cristi Jalbă, a fost gata și mâncarea de fasole cu afumătură. Bine, dacă e să mă gândesc la cantități, de fapt a fost mâncare de afumătură cu fasole dar acest aspect n-a avut nici cea mai mică relevanță pentru gurile înfometate.
După ce mai toți ne-am făcut plinul, am început să cădem ca muștele, fiecare în cortul lui.
În dimineața următoare, de bucurie c-am scăpat cu viață, am simțit nevoia unei fotografii de grup imediat ce ne-am lansat la apă:
Ce spui, părem sau nu bucuroși?! 😀
A doua zi de caiaceală a fost mai scurtă și-am ajuns de cu zi în al doilea loc de tabără:
Mila 23
Și la Milă eram destul de aproape de civilizație, dar dacă la Crișan locul de campare avea semnele multor vizite, la Mila 23 ne-am oprit pe un mal neprihănit, care ne-a primit cu brațele… mă rog, cu ierburile deschise:
.
După ce ne-am “parcat” cu grijă caiacele, au apărut din nou douăzeci și ceva de corturi ca ciupercile.
Și dacă tot mai aveam niște ore bune până seara, era rost de pus țara la cale:
Nu știu despre ceilalți, dar pe mine strălucirea florilor, verdele tânăr al ierbii, înțelepciunea copacilor și susurul relaxant al apei m-au făcut să mă simt ca într-un loc de poveste.
Cosma, ca un ticălos ce e, ne-a dat cu tifla întinzându-și tacticos hamacul și asigurându-și toate ingredientele pentru o relaxare extremă:

Când s-a făcut ora mesei, farmecele unor bucate cu pește de Dunăre ne-au făcut s-o luăm spre o pensiune care era destul de aproape de noi.
Ne-am răspândit repejor care pe unde a dorit și până la pește ne-am înfipt în “aperitivul” deja cunoscut:
.
Și acolo am văzut ce minuni face “ceaiul” de hamei când e vorba de definiția musculară:
Pentru unii dintre noi atracția locului a fost o piscină foarte sexy și n-au stat prea mult pe gânduri până să se arunce în ea.
Recunosc, dacă aș fi avut slipul pe mine, nici eu n-aș fi refuzat o baie răcoroasă.
Mi-a mai trecut nițel din invidie când unul dintre fericiții posesori de slip a venit la masă și ne-a spus că a făcut cea mai scumpă săritură în piscină din viața lui. Pare-se că dacă nu erai cazat la pensiune, o bălăceală costa 50 de lei. Și scria chiar acolo, la locul faptei, pe un panou dar nu l-a văzut nimeni decât după ce faptul a fost consumat.
Și-au plătit băieții, că așa-i în viață: luxul se plătește! 😀
Mâncarea bună, berea rece și atmosfera prietenoasă, ne-au ținut acolo până spre seară. Și bine am făcut c-am rămas, că m-am bucurat de alt spectacol vizual:
Întunericul ne-a întors până la urmă la corturi și, ca să-i mai îmblânzim colțurile întunecate, am pus în operă ingredientul nelipsit al oricărei tabere de caiaceală care se respectă: un foc extrasimpatic!
Iar am dat-o pe povești, glume și caterincă iar mai târziu când ne-au venit doi musafiri cu o barcă…

… râsul a atins culmi nebănuite, datorate unei anume instabilității poziționale care le încurca ușor și limbajul.
La pofta și invidia pe care mi-a stârnit-o Cosma cu hamacul în care s-a lăfăit până noaptea târziu, a doua zi n-am plecat până n-am încercat și eu relaxata experiență:
Și ce să zic, e o senzație specială să te legeni deasupra apei, bălăngănindu-te ușor îmbrățișat de căldura soarelui jucăuș!
Iar dacă aceste două locuri de campare au fost de la început în plan, al treilea a fost o surpriză pentru toată lumea, inclusiv pentru Cosma, ghidul acestei aventuroase expediții.
Ca să ajungem la ultimul loc de tabără, a trebuit să facem o operațiune suplimentară: să sărim pârleazul!
.
Odată această operațiune încheiată cu succes, am pus capul-compas spre locul de camping știut de Cosma.
Pe drum, nu știu exact cum s-a întâmplat, dar câțiva dintre băieți s-au împrietenit cu pasagerii unor bărci cu motor care s-au oferit să-i ajute cu padelatul:
Trădare! am strigat imediat. Cum să dai eleganța padelei pe gazele de la benzina arsă?! Am crezut că și Cosma gândește la fel ca mine dar ticălosul a trădat cauza caiacelor eco la fel de ușor ca toți ceilalți…
Trebuie să recunosc că am fost slab… Înconjurat de atâtea exemple negative n-am reușit să mă țin tare pe poziții și m-am lăsat și eu corupt:
Până la urmă a fost de bine, că din vorbă-n vorbă și din râs în râs, oamenii ne-au invitat să campăm unde stăteau ei. Adică…
La Dănuț
Iar peste ce-am dat acolo… Nebunie!

Dacă nu-ți dai seama care-i motivul entuziasmului meu în fața construcției din imagine, dă-mi voie să-ți spun: că în comparație cu condițiile de campare din celelalte locuri, în Deltă așa ceva echivalează cu luxul de la Sheraton! 😀
La asta s-a adăugat un loc cât se poate de potrivit pentru corturile noastre și, ca să-ți dai seama exact ce anvergură a avut dezmățul de la Dănuț, am avut parte de mai multe focuri aprinse în același timp:
Primul a fost obișnuitul foc de socializare. Altul a fost pus la treabă pentru chestii serioase:
Iar al treilea a fost cel care a încheiat epopeea piscicolă:
De ce spun “epopee“? Pentru că peștii s-au dat la noi încă de la începutul acestei ture:

Cred că nu prea era băgat în seamă de pescari peștele ăla de-a sărit el așa, să strice poza!
După asta, Bejan Doruleț a avut grijă ca distanța dintre noi și pești să se micșoreze spectaculos…
…și am avut parte de momente de largă respirație artistică:

Pentru că distracția e mai mare în mai mulți, Dănuț și oaspeții săi au asigurat o companie suplimentară cu solzi și înotătoare peștilor de mai sus, ca nu cumva să se plictisească:
Ceaunul cu ciorbă de pește și producția grătarelor au pus ditai festinul în fața gurilor noastre hămesite …
.
…care nu putea rămâne neudat, nu-i așa? 😀
Iar mâncarea delicioasă, berea rece, vinul zglobiu și căldura focului s-au aliat mișelește cu oboseala zilelor de padelat și ne-au împrăștiat lângă foc:
Când mă relaxam și eu mai bine, m-am trezit cu timpanele asaltate de talentele lui Dănuț, care a simțit nevoia să se dea-n spectacol exact lângă mine!
Și chiar avea talent omul, și ca toboșar, și ca solist! Și rezistență pe lângă ele, c-a ținut-o din melodie-n melodie o bună bucată de vreme, spre încântarea audienței bine dispuse.
Până la urmă ne-am retras ușor-ușor pe la vastele noastre corturi dar nu chiar toată lumea: Cristi Coman a ținut morțiș să vadă stele pe tavan și nu s-a dat dus de lângă foc neam, mai ales că și-a făcut și-un prieten cu aceleași preferințe:
.
A doua zi de dimineață am luat locul la explorat mai pe îndelete prin tușele măiestre ale unei ceți matinale…
… și-am fost încă o dată impresionat de ce-a reușit Dănuț să facă acolo.
După ce am făcut cu toții ochi și ne-am împrietenit la cataramă cu micul dejun, am purces în ultima etapă a aventurii noastre, umplând canalele Dunării cu bună dispoziție și culori vesele:
.
Iar înainte să închei, mai am ceva de lămurit. Uite mai jos răspunsul în cazul în care te-ai întrebat…
Ce-i cu titlul articolului?
.
.
Și mai am! 😀
.
Cam tari tatuajele, așa-i? 😀
La final
Așa a arătat o tură privată marca AdventureTime și a fost o experiență de pomină!
Pentru mine a fost a doua de acest fel la care am participat ( pe cealaltă o poți vedea AICI) dar prima cu un număr așa mare de participanți. Și adevărul e că este altceva când oamenii se cunosc între ei și nici n-au vreun motiv să-și cenzureze comportamentul. Cred că e varianta cea mai plină de satisfacții a libertății, o supapă de eliberare a tensiunilor acumulate în lumea civilizată și o modalitate activă de încărcare cu energie.
Cel puțin pentru mine așa a fost!
Dacă ți-a făcut cu ochiul ce-ai văzut aici și ai prieteni interesați, tura ta privată cu AdventureTime e la distanță de un telefon. Bine, și câteva luni, căci iarna nu e cel mai ofertant anotimp pentru caiaceală. 🙂
